1 Decembrie 1918 Ziua Nationala a Romaniei „Suflet de Român”

De pe marginea prapastiei, romanii s-au luptat pentru fiecare palma de pamant romanesc. Triunghiul Mortii a varsat sangele atator bravi compatrioti care au luptat pentru un singur ideal, cel al Romaniei Mari.

Nenumaratele lor jertfe au salvat tara de la nimicire si au facut posibil acel fericit 1 Decembrie 1918.In acelasi timp, sa nu ii uitam nici pe romanii care in vitregiile sfarsitului Primului Razboi Mondial, nu doar ca au inteles sansa istorica ce li se oferea, dar care au si actionat in consecinta.

Unirea cu Basarabia

In toamna lui 1917, intreaga Rusie se faramiteaza sub loviturile revolutiei bolsevice. In Basarabia, guvernatorul guberniei renunta la prerogativele sale, inmanand puterea Sfatului Tarii care anunta la scurt timp formarea unei republici autonome in locul fostei provincii rusesti, Republica Democratica Moldoveneasca.

Numai ca bolsevicii si dezertorii rusi care cutreierau teritoriul noii republici raspandeau teroare pe oriunde mergeau. Coplesite, autoritatile de la Chisinau cer interventia armatelor romane pentru a pune capat tulburarilor interne.

Ostasii nostri trec Prutul si in cateva saptamani reusesc sa puna capat agitatiilor bolsevice si a valului de jafuri si crime. Totodata, pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Tarii proclama independenta republicii si dupa mai bine de un secol de ocupatie, romanii de dincolo de Prut aveau in maini propriul destin. Iar ei isi doreau unirea.

Deja la 11 martie 1918, Ion Inculet, presedintele Sfatului Tarii il informeaza pe regele Ferdinand de „[…] expresiunea credintei neclintite a intregului popor romanesc din Romania Rasariteana, care in unire cu tara-muma, vede chezasia desvoltarei sale libere, calea neimpiedicata spre cultura nationala si dreptatea sociala.”

Si intr-adevar la 27 martie 1918 „In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca, in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu Mama sa Romania.” Basarabia se daruise Vechiului Regat.

Unirea cu Bucovina

Colapsul Austro-Ungariei la sfarsitul Primului Razboi Mondial a impulsionat crearea unui consiliu national roman, prin care romanii bucovineni si-au facut auzita dorinta de unire.

Numai ca in fata nu doar a debandadei generale, dar si a agresiunilor ucrainenilor nemultumiti, care doreau Bucovina de nord incorporata in Republica Populara a Ucrainei Occidentale, presedintele Consiliului National Roman, Iancu Flondor, cere la 3 noiembrie 1918 statului roman sa-i ajute.

La 11 noiembrie 1918, generalul diviziei a 8-a Romana, Iacob Zadik, intra in Cernauti in ovatiile bucovinenilor „[…] pentru a ocroti viata, avutul si libertatea locuitorior de orice neam si credinta impotriva bandelor de criminali, care au inceput opera lor de distrugere in frumoasa voastra tara. Trecand hotarul pus intre noi de o soarta vitrega acum 100 si mai bine de ani, trupele romane sosesc in mijlocul vostru, aducandu-va dragostea si sprijinul lor […].”

Comitetul executiv, care preluase puterea de la guvernatorul austriac la 27 octombrie 1918, convoaca apoi un congres general pentru 28 noiembrie la care au participat reprezentantii principalelor nationalitati conlocuitoare, pentru a se hotari viitorul Bucovinei.

Delegatii germani si polonezi i-au sustinut pe omologii lor romani, iar la sfasitul lucrarilor „[…] Congresul General al Bucovinei, intrupand suprema putere a tarii si fiind singuri cu puterea legiuitoare, in numele suveranitatii nationale, hotaram: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei in vechile hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru cu regatul Romaniei.”

Declaratia de la Alba Iulia

In acelasi timp, Consiliul National Roman Central someaza autoritatile maghiare sa cedeze puterea in toate teritoriile „locuite de romani in Ardeal si Tara Ungureasca” printr-o nota trimisa la 10 noiembrie 1918, cerand un raspuns pana pe 12 noiembrie.
Guvernul maghiar trimite o delegatie sa discute cu membrii consiliului, dar dupa doua zile de negocieri, tratativele nu ajung la nicio concluzie.

Motiv pentru care, sase zile mai tarziu se anunta convocarea Marii Adunari Nationale la Alba Iulia. In fiecare colt al Crisanei, Banatului, Ardealului si Maramuresului romanii isi desemneaza delegatii, iar cei 1228 de reprezentanti alesi se intrunesc apoi pe 1 decembrie la Alba Iulia.

In aclamatiile a peste 100.000 de romani, este citit textul Rezolutiei de la Alba Iulia de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, in care „Adunarea Nationala a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare.”

O delegatie este trimisa regelui Ferdinand pentru a-i inmana Rezolutia Unirii, iar el o primeste zicandu-le ca „[…] Dupa Basarabia si Bucovina, mai lipsea o piatra dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu tinuturile din Ungaria locuite de romani. Azi ne-ati adus si aceasta ultima piatra a cladirii, care incoroneaza marea opera de unire. Putem privi cu incredere in viitor, caci temeliile sunt puternice.”

Tratate nerespectate si teritorii pierdute la masa tratativelor

Doar ca ungurii nu se vor lasa asa usor, urmand lupte crancene care se vor incheia numai cand armatele romane intra in Budapesta. Insa, respingand acordul de alianta din 1916, prin care Romaniei i se garanta frontiera pe Tisa, puterile Antantei stabilesc granitele mult mai la est prin Tratatul de la Trianon si raman cele cunoscute pana astazi.

Totodata, Banatul este ocupat de sarbi si-l revendica la Conferinta de Pace, provocand o reactie dura din partea lui Bratianu. In ciuda protestelor partii romane, pe 23 mai 1919 se hotaraste impartirea Banatului, doua treimi revenindu-i Romaniei.

Un moment trecut cu vederea este chestiunea pierderii Maramuresului de Nord. In timpul confruntarii cu Ungaria lui Bela Kun, comandamentul militar cehoslovac a cerut trupelor romane sa ocupe partea de nord a Maramuresului.

In acelasi timp reprezentantii romani si cehoslovaci tratau problema granitelor dintre statele lor, iar cehii, in martie 1920 au fost de acord sa cedeze intreg Maramuresul Romaniei. Doar ca in aceeasi luna, guvernul lui Vaida-Voevod este inlocuit. Tratativele nu sunt continuate, iar la sfarsitul anului armata romana se retrage din Maramuresul de Nord.

Ferdinand Intregitorul, regele tuturor romanilor

Cu toate acestea, ceea ce se infaptuise era de necrezut. Idealul unirii se implinise si in 1922, pe 15 octombrie, regele Ferdinand este incoronat regele Marii Romanii, in Catedrala de la Alba Iulia.

Presedintele Senatului ii inmaneaza lui Ferdinand Coroana de Otel a lui Carol I, infatisand acum si insemnele provinciilor unite cu tara si spune „Punand pe capul meu, intr-aceasta straveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi si glorioase lupte au facut-o pe veci coroana Romaniei Mari, ma inchin cu evlavie memoriei celor care, in toate vremurile si de pretutindeni prin credinta lor, prin munca si prin jertfa lor, au asigurat unitatea nationala si salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o intr-un glas si o simtire de la Tisa pana la Nistru si pana la Mare.”

Cu iubire Marcela Glavan