DACĂ AI FĂCUT CUIVA VREUN BINE, OCOLEŞTE-L…Spune un proverb.

 „Dacă. ai făcut cuiva vreun bine, ocoleşte-l ca pe un câine turbat. Te va muşca.” Este un proverb  pe care l-am găsit într-o altă istorioară scrisă de Richard Wurmbrand. Autorul continuă cu remarca: „Secole de experientă sunt concentrate în aceste cuvinte simple”.  Deci comportamentul oamenilor este acelaşi de secole şi totuşi rămâi descumpănit când te loveşti de el.
Nu am nici un duşman ( aşa cred), nu duşmănesc pe nimeni, nu m-a „muşcat” (în mod semnificativ) nimeni. Dar am fost „încolţită” de persoane cărora le-am făcut într-un fel sau altul vreun bine (material, timp investit, sfaturi ce au schimbat lucrurile in bine…)
A fost o implicare în  vieţile celor ce au contat pentru mine, dar mâna întinsă pentru ajutor şi implicarea nu au fost niciodată pentru vreo recunoştinţă. Nu mă intereseaza nici într-un fel recunoştinţa,  motivaţia acţiunilor mele fiind cu totul alta decât recunştinţa, care, oricum, stiam că  nu există.
 Imagine similară
Se spune că odată Dumnezeu a invitat toate virtuţile la o petrecere.  Acestea s-au salutat şi s-au îmbrăţişat, căci erau foarte bune prietene unele cu altele. Doar două nu vorbeau între ele. Dumnezeu le întrebă: „Nu vă cunoaşteţi?” Ele spuseră: „ Nu ne-am întâlnit niciodată.” Numele lor erau BINEFACERE şi RECUNOŞTINŢĂ.
Nu te aştepţi niciodată la recunoştinţă când faci vreun bine, dar când eşti muşcat, când pe nedrept eşti învinuit că aştepţi recunoştinţa te întrebi: „De ce atâta înverşunare?” Istorioara lui Wurmbrand mi-a dat un răspuns: „Aşa a fost de secole…”


De ce atunci când faci un bine ți se răspunde cu rău

pexels-photo
Asta li se întâmplă multora dintre noi. Îți deschizi sufletul în fața omului, iar el îți întoarce spatele. Oamenii nu iau în seamă faptele noastre bune, iar pentru dorința sinceră de a-i ajuta ne scuipă sufletul. De ce se întâmplă asta? Răspunsul îl găsești în pilda de mai jos.
Odată la un bătrân înțelept a bătut la ușă o necunoscută tânără, care, plângând în hohote, i-a povestit întreaga sa istorie.
— Nu știu cum să trăiesc mai departe… – a spus tânăra cu vocea tremurând. – Toată viața m-am comportat cu oamenii așa cum mi-aș fi dorit ca ei să se comporte cu mine, eram sinceră cu ei și le deschideam sufletul. Încercam să le fac bine tuturor, fără să cer nimic în schimb, îi ajutam cu ce puteam. Făceam asta fără vreo intenție, iar în schimb primeam doar insulte și rău. Este dureros și pur și simplu am obosit… Te implor, spune-mi, ce să fac?
Bătrânul a ascultat-o apoi i-a răspuns:
— Dezbracă-te și mergi goală pe străzile orașului, – i-a spus liniștit bătrânul.
— Îmi cer iertare, însă nu am înnebunit într-atât… Mi se pare că glumești sau ți-ai ieșit din minți! Făcând asta, nu știu la ce să mă aștept de la cei din jur… Și dacă cineva se va năpusti asupra mea…
Bătrânul s-a ridicat, a deschis ușa și a luat o oglindă pe care a pus-o pe masă.
— Îți este rușine să ieși în stradă goală, însă ciudat este că nu îți este rușine să mergi cu sufletul deschis, așa cum este ușa asta. Permiți oricui să intre. Sufletul tău – este oglindă anume de asta noi încercăm să ne vedem reflexia în alți oameni. Sufletele lor sunt pline de răutate și păcate – așa ceva văd ei atunci când privesc în sufletul tău. Ei nu au putere și bărbăție pentru a recunoaște că tu ești mai bun decât ei și să se schimbe. Asta e o sarcină căreia îi fac față doar cei puternici…
— Și ce să fac? Cum să schimb această situație, dacă nu depinde nimic de mine? – a întrebat femeia.
— Hai cu mine, îți voi arăta ceva… Aceasta este grădina mea. Deja de mulți ani am grijă de aceste flori de o frumusețe nepământească. Sincer să fiu, niciodată nu am făcut cum se desfac acești muguri. Tot ce am reușit să văd, doar aceste flori minunate, care mă atrag cu frumusețea și aroma lor. Copila mea, învață de la natră. Privește aceste flori și fă ca ele – deschide-ți sufletul către oameni cu atenție, ca nimeni să nu observe asta. Deschide-ți sufletul în fața oamenilor buni. Pleacă de lângă cei care îți rup frunzele și le calcă în picioare. Acești lăstari sălbatici încă mai au de crescut. Când te vor vedea pe tine, vor vedea cât de nenorociți sunt ei.
Cu iubire Marcela Glavan <3 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Lectia nr 3. Noua Terapia Magica. Bautura Magica. Cum Prepari acasa Apa Alcalina pentru B.M

CUM SA PREPARI ACASA APA PENTRU BAUTURA MAGICA, CARE TE TRATEAZA DE MULTE AFECTIUNI!    Apa alcalina o poti prepara chiar la ...