IMPORTANTA CAPITALA A GLANDELOR ENDOCRINE.
Ele sînt, spune Cayce, punctul de contact între cele trei corpuri, focul unde se încarnează spiritul şi sufletul şi prin care acestea acţionează asupra corpului fizic. Dacă vrem să vindecăm, orice vindecare trece prin sistemul glandelor.
DOMNULE CAYCE, ÎNVĂŢAŢI-NE DESPRE GLANDELE ENDOCRINE ŞI FUNCŢIONAREA LOR ÎN CORPUL OMENESC, RELAŢIA LOR CU CORPUL FIZIC ŞI CU ENERGIILE MENTALE ŞI SPIRITUALE.
O învăţătură, ca să fie utilă, ar necesita cincisprezece sau douăzeci de serii de lecturi! Căci sistemul glandelor este sursa tuturor activităţilor omeneşti, a tuturor dispoziţiilor, a tuturor stărilor sufleteşti; a tuturor temperamentelor şi a diversităţii firilor şi raselor.
Nu se cunoaşte încă decît foarte puţin despre activităţile acestor glande (scris în 1937). Căci sîntem pe cale de a le descoperi sau, mai degrabă, de a le redescoperi. Şi sînt încă multe alte informaţii de aflat în această privinţă […]. Căci frica, mînia, bucuria, toate aceste energii afective sînt legate de o activitate din glandele endocrine producînd acolo secreţii (hormonale) care se vor răspîndi în tot organismul.
Aceste funcţiuni ale sistemului glandular au fost studiate fragmentar. Abia recent au atras atenţia specialiştilor, care le-au luat în considerare pentru că ele joacă un rol în toate activităţile corpului, indiferent care ar fi aceste activităţi. Şi care sînt funcţiunile acestor glande endocrine? […] Ochiul, nasul, creierul însuşi, traheea, bronhiile, plămînul, inima, ficatul, splina, pancreasul nu-şi pot îndeplini rolul decît datorită sistemului care le permite să se reînnoiască, adică ansamblul funcţiilor glandelor […].
De aici decurge faptul că acest sistem endocrin este influenţat de activităţile sufletului. lată, acesta este darul Creatorului către Om. Putem vedea uşor cum glandele endocrine sînt asociate reînnoirii celulelor, degenerescenţei sau reîntineririi. Şi iată, aceasta se face nu numai prin energiile fizice, dar şi prin energiile corpului mental şi ale corpului spiritual.
Căci energiile glandulare sînt, am putea spune, originea locuirii sufletului în interiorul unui corp. Deci, prin aceste mini-centrale de energie corpul nostru mental şi corpul nostru spiritual pot acţiona asupra corpului nostru fizic. Plecînd de la aceste glande, se creează boala sau vindecarea!
Amintiţi-vă că atitudinile mentale nu sînt străine de existenţa unei unghii la picior care creşte drept sau de ochii care privesc drept sau facultatea de a ne păstra vocea nealterată de emoţii. Căci toate aceste manifestări fizice se corelează cu funcţionarea glandelor endocrine (care acţionează asupra sistemului senzorial) Altfel spus, aceste glande orchestrează toate activităţile corpului fizic, forma sa, manifestările sale, percepţia etc. Cînd Cayce vorbeşte de “centrii glandulari majori”, desemnează astfel principalele glande endocrine (adică cele care secretă hormoni): pineală, pituitară, timus, tiroidă, suprarenale, celulele Lyden sau Leydig (puţin cunoscute, dar importante), gonadele masculine şi feminine. Există şi alte glande în organism, dar acestea corespund cu ceea ce tradiţia indiană numeşte “chakras”.
Toate energiile mentale şi spirituale trec prin aceste chakras, care sînt aşadar cheile fiinţei umane. Fiecare din aceste glande corespunde nu numai unei funcţii precise, dar şi unei vibraţii colorate şi sonore, unui element al Pămîntului, unui semn astrologic şi influenţei unei planete.
Pituitara este, spune Cayce, cea mai înaltă glandă a corpului care este legată de lumină şi se dezvoltă în tăcere. Glanda pineală este punctul de plecare pentru construirea embrionului în pîntecul mamei. Tiroida intră în acţiune cînd trebuie să luăm o decizie şi să acţionăm. Timusul corespunde inimii. Suprarenalele sînt centrul nostru emoţional şi acţionează asupra plexului solar. Celulele lui Leydig (Lyden) sînt centrul echilibrului masculin-feminin şi, în fine, gonadele sînt motorul corpului fizic.
DOMNULE CAYCE, ESTE ADEVĂRAT CĂ MÎNIA PROVOACĂ SECRETAREA DE OTRĂVURI DE CĂTRE GLANDE? CĂ BUCURIA AR AVEA EFECT OPUS? CĂ ÎN AMBELE CAZURI AR FI IMPLICATE SUPRARENALELE? CĂ ELE DECLANŞEAZĂ REACŢII ÎN PLEXUL SOLAR, REACŢII CARE SE PROPAGĂ ÎN TOT CORPUL?
Da, într-adevăr, suprarenalele sînt în principal implicate – dar toate celelalte glande sînt implicate în acest proces. De exemplu, o doică va constata că mînia afectează glandele mamare şi că sugarului îi vor fi perturbate glandele digestive. Ficatul, rinichii şi toate celelalte glande (endocrine sau nu) sînt afectate. Cu toate acestea, este adevărat că reacţia se produce în suprarenale.
PLANETELE DIN TEMA NOASTRĂ ASTROLOGICĂ AU O LEGĂTURĂ ŞI O INFLUENŢĂ ASUPRA GLANDELOR, ÎN MODUL URMĂTOR: PITUITARA AR FI LEGATĂ DE JUPITER, TIROIDA DE URANUS, TIMUSUL DE VENUS, PLEXUL SOLAR DE MARTE, CELULELE LYDEN DE NEPTUN, GONADELE DE SATURN, AŞA ESTE?
Da, aşa este. Dar aceste legături între planete şi glande variază la fiecare persoană în funcţie de experienţele sale de viaţă. Este vorba de energii variabile în natura Omului însuşi, căci el este legat de toate energiile care există şi reacţionează la ele. Dar amintiţi-vă că nu planetele îl guvernează pe Om, ci mai degrabă Omul ca Om al lui Dumnezeu a guvernat planetele!
Căci el este o parte din acest univers planetar. Astfel, aşa cum am spus, această corespondenţă între planete şi glandele endocrine este doar relativă. Ea este relativ exactă. Şi aici, asupra acestor glande se aplică concret aceste forţe planetare în viaţa indivizilor. Aşa trebuie privite glandele şi nu ca un soi de înveliş al fiecărui individ.
În această serie de lecturi (281), Cayce dă o explicaţie surprinzătoare a Cărţii Apocalipsului, care ar fi, spune el, o descriere simbolică a corpului omenesc (şi mai ales a funcţionării glandelor endocrine din organism). În 1930, Cayce a dat o lectură pentru o tînără care suferea de tulburări nervoase. În cursul acestei lecturi, Cayce a făcut următoarea remarcă: Ar fi bine ca medicul care tratează această bolnavă să citească Apocalipsul şi să-l studieze în legătură cu acest caz. (lectura 2501-6).
De aici activitatea grupului de studii constituit la Norfolk de Cayce pentru a studia această chestiune de interpretare medicală a Apocalipsului. Rezultatele activităţii acestui grup au fost publicate şi aruncă o lumină uimitoare asupra activităţii faimoaselor glande endocrine (din aceste lecturi am citat mai sus).
Cayce consideră deci că boala ajunge în corp prin otrăvurile secretate în centrii glandulari de către atitudinile negative. Invers, am putea provoca vindecarea – orice vindecare – acţionînd într-un sens pozitiv asupra acestor centri glandulari. Trebuie să acţionăm asupra lor, să-i reanimăm, să le repunem energiile în mişcare, să-i trezim. Cayce ne recomandă pentru aceasta un mijloc fundamental: meditaţia – după modelul a ceea ce se face în Tibet, de exemplu. El explică corespondenţa dintre fiecare verset din “Tatăl Nostru” şi aceşti centri glandulari.
Şi că recitarea meditativă a acestei rugăciuni poate avea un efect dinamizator asupra glandelor bolnave. (“Tatăl Nostru” este de altfel mult mai vechi decît iudaismul, pentru că îl regăsim în rugăciunile lui Akhenaton la Tell-El-Amarna).

Încercînd să resimţiţi valul de semnificaţii ale fiecărui verset curgînd prin corpul vostru fizic. Căci se produce în corpul fizic un răspuns la reprezentările corpului mental: se construieşte o reacţie fizică. (Aceeaşi lectură).
Ajungem la o altă posibilitate de vindecare: vindecarea prin meditaţie şi rugăciune, vindecare practicată în diverse forme acum în Statele Unite, Canada şi Elveţia. Şi în această privinţă, Cayce a fost un precursor. Să mai remarcăm că acest mod de a recita “Tatăl Nostru” ţinea de tradiţia catarilor care acordau acestor versete (pe care noi le recităm fără să ne gîndim la ele) o putere de vindecare extrem de puternică.
Este o analiză excelentă a versetelor rugăciunii “Tatăl Nostru” făcută de Jean Carmignac în cartea sa, Ascultînd Tatăl Nostru (Office général du Livre, Paris.).

CORESPONDENŢA DINTRE VERSETELE RUGĂCIUNII “TATĂL NOSTRU” ŞI PRINCIPALELE GLANDE ENDOCRINE ARĂTATĂ DE CAYCE.
S-a vorbit mult de vindecătorii filipinezi şi de metodele lor “psi”, adică vindecări obţinute de ei fără a apela la chirurgia modernă, nici la chimioterapia modernă, nici măcar la asepsie. Acolo, mijloacele se reduc… la mînă! Dar intervenţiile se practică într-o ambianţă de rugăciune intensă. Occidentalul pretinde că aceasta
este fraudă, pentru că el refuză să admită puterile vindecătoare ale rugăciunii.
Totuşi, Christos nu a vindecat prin atingere cu mîinile? De ce preoţii actuali care pretind că-l imită nu vindecă şi ei?
În septembrie 1931, Edgar Cayce a avut un vis pe care l-a interpretat ca pe o încurajare de a crea un grup de vindecare prin rugăciune. Un grup există încă la Fundaţia Cayce şi funcţionează în fiecare miercuri dimineaţa. Oamenii se adună pentru a medita, a se ruga şi apoi îi ating cu mîinile pe cei care doresc să fie vindecaţi.
Fiind pusă eu însămi la grea încercare de către execrabila mîncare americană şi de angoasa desnaţionalizării, a trebuit să recurg de mai multe ori la serviciile acestui grup. După părerea mea, acolo se regăseşte cel mai bine entuziasmul Fundaţiei de la începuturile sale, atunci cînd Cayce trăia încă. În alte sectoare ne putem întreba dacă spiritul caycian nu a fost trădat uneori. Dar dimpotrivă, acest grup pare să fi rămas fidel gîndirii fondatorului său şi este de o calitate rară. Am fost vindecată acolo – pe loc! – de diverse suferinţe: angină, febră mare, intoxicaţie alimentară, reumatism, gripă etc.
Aşezată pe unul din scaunele rezervate celor care doreau să fie vindecaţi, m-am simţit înconjurată de vibraţii calde – în timp ce persoana care mă atingea cu mîinile se ruga cu voce tare pentru a cere vindecarea mea. Spre surpriza mea, febra a încetat odată cu simptomele dureroase care o însoţeau. Fenomenul s-a repetat de mai multe ori. Şi şedinţa de vindecare de miercuri dimineaţa m-a ajutat să rezist luni de zile! Miercuri la prînz toate durerile mele dispăreau… (Din nefericire opt zile în bistrouri nenorocite mă aduceau miercurea următoare într-o stare deplorabilă! Poluarea alimentară generalizată, poluarea chimică şi poluarea electrică nu convin nimănui!).
Dacă am înţeles bine, nu era acolo nici o minune, nici un miracol, ci numai aplicarea anumitor legi naturale pe care occidentul le-a uitat. Cayce a dat explicaţii detaliate în această privinţă. Orice vindecare vine din aceeaşi sursă. Fie că ea se face prin dietă sau prin medicamente, sau chiar prin chirurgie, este la fel: este vorba de aducerea la conştiinţă a acelor forţe care se află în interiorul corpului şi care sînt reflexul Forţei creatoare a lui Dumnezeu.
Altfel spus, Natura Vindecătoare scumpă vechilor greci: ea ne vindecă, trebuie doar să-i uşurăm munca. Mai întîi, nici o vindecare nu se poate face fără efortul vindecătorului de a se branşa pe Forţele Creatoare Cosmice – altfel spus, Dumnezeu, cum spune Cayce. La bolnav, dorinţa de a fi vindecat deschide calea unei schimbări spirituale, mentale şi fizice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.