Omul care iubeşte cu iubirea lui Hristos are sufletul frumos ca o floare 

Dumnezeu este iubire şi cu toţii tânjim după iubire chiar dacă nu conştietizăm mereu că iubirea e fundamentul fiinţei noastre. Oamenii care îşi potolesc setea de iubire de la izvorul iubirii lui Hristos sunt oameni cu un suflet frumos şi minunat ca o floare cu petale de iubire, bunătate, blândeţe, dăruire, compasiune, ce împrăştie în jurul ei aroma dulce a bucuriei şi speranţei, a prieteniei sincere şi curate, a compasiunii şi milostivirii, a credinţei şi nădejdii, a solidarităţii şi comuniunii în spaţiul Învierii lui Hristos.

Sursa @jurnalspiritual

Sunt însă din ce în ce mai puţini oameni cu un suflet minunat, cu sufletul ocean infinit din care iubirea se revarsă din abundenţă în jurul lor. Şi această iubire este o iubire necondiţionată ce alină durerea, vindecă boala, înmoaie inimile împietrite, alungă ura, alungă invidia, egoismul, judecata, alungă deznădejdea, alungă tot ce e urât, rău şi murdar în lumea în care trăim noi astăzi.

Puţini sunt oamenii care sunt dispuşi să dăruiască aproapelui tot ce au ei mai bun, chiar dacă conştientizează că nu primesc nimic în schimb, puţini sunt oamenii care iubesc fiindcă aşa le dictează doar inima inundată de iubirea pentru Dumnezeu şi semeni, fiindcă aşa au sufletul plămădit din aluatul iubirii necondiţionate, din aluatul iubirii infinite şi adevărate. Puţini sunt oamenii care dăruiesc iubire fără zgârcenie, spontan, fără niciun interes şi o oferă semenilor lor doar pentru că nu mai pot trăi decât dăruind iubire, doar fiindcă sunt oameni ce nutresc permanent sentimente de compasiune, doar fiindcă sunt oameni care trăiesc numai pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele, doar fiindcă sunt oameni care trăiesc orice clipă a vieţii lor cu bucurie şi se lasă permanent în Voia Domnului, sunt oameni care se sacrifică pentru cei din jurul lor, care pot ajunge să dăruiască dacă e nevoie şi viaţa lor altora.

Omul cu inima atinsă de iubirea aceea fără margini, de iubirea aceea care îl ajută să iubească pe Bunul Dumnezeu, pe toţi oamenii indiferent dacă primeşte ceva în schimbul ajutorului dat, are un suflet precum o comoară cu o valoare nemăsurată, sufletul lui e bogat duhovniceşte şi nu poate sta indiferent la nevoile şi greutăţile semenilor lui, fie că îi cunoaşte, fie că nu şi e dispus să ofere milostenie trupească şi sufletească oricui are nevoie, fără nicio recompensă, dăruieşte iubire doar pentru că ştie că Bunul Dumnezeu aşa ar proceda, fiindcă Bunul Dumnezeu iubeşte pe toţi copiii lui, fără să aştepte obligatoriu răsplată din partea lor. Bunul Dumnezeu nu ne forţează să-L iubim pentru darurile cu care ne binecuvintează cu dărnicie şi iubire, ci aşteaptă răbdător să-I oferim inima noastră, deci trebuie şi noi să ni-L luăm drept Model de iubire curată şi  necondiţionată pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi să iubim şi să ajutăm oamenii, fără să aşteptăm să fim lăudaţi, fără să aşteptăm să ni se înalţe imne de mulţumire, fără să aşteptăm să fim răsplătiţi cu iubire de cei cărora le-am dăruit din preaplinul inimilor noastre. Dacă ne vor oferi iubirea lor înseamnă că sunt oameni cu caracter frumos, dacă nu o fac, să nu îi judecăm pentru acest lucru.

Şi când mai iubim necondiţionat?

Iubim necondiţionat când dăruim din timpul nostru unui bătrân pentru a-i asculta povestea vieţii sale, pentru a-i şterge lacrimile de pe chipul brăzdat de ani, lacrimi de dor de copii şi nepoţi, lacrimi de neputinţă şi boală, lacrimi de regret că nu şi-a folosit timpul vieţii mai cu folos, când ajutăm un sărman să depăşească o perioadă de criză a vieţii sale, fără să poată să ne ofere nimic în schimb, când cercetăm un străin în temniţa unde se simte ca o pasăre cu aripi frânte, când mergem într-un spital să oferim hrană caldă unor bolnavi necunoscuţi, veniţi de departe şi pe care nu are cine îi vizita în spital, iubim necondiţionat când ne folosim cunoştinţile, abilităţile, talanţii pentru a sluji semenilor noştri, pentru a ajuta să transformăm lumea din jurul nostru într-o lume mai frumoasă şi mai bună.

Iubim necondiţionat când ne rugăm pentru semenii noştri aflaţi în suferinţă fără să ştie ei acest lucru, fără să aşteptăm să ni se mulţumească pentru lacrimile noastre, pentru suspinul inimii noastre, pentru timpul pe care l-am acordat rugăciunilor noastre făcute cu gând sincer şi curat. Iubim necondiţionat când ne rugăm pentru pacea întregii lumi, când ne rugăm pentru orfani, pentru văduve, pentru cei sărmani, pentru cei bolnavi, pentru cei fără libertate, pentru cei aflaţi în examene, pentru cei care se confruntă cu diverse nevoi şi ispite.

Iubim necondiţionat când ne doare suferinţa semenilor noştri şi am vrea ca toţi oamenii de pe acest pământ să fie fericiţi, fără lipsuri şi greutăţi, cu drumul vieţii lin şi fără niciun fel de obstacole. Iubim necondiţionat când nu ne dorim numai mântuirea noastră, ci ne rugăm şi pentru mântuirea semenilor noştri, când ne rugăm să trăim cu toţii în spaţiul Învierii lui Hristos, când ne doare sufletul pentru fratele nostru care nu trăieşte în Duhul lui Dumnezeu, când ne dorim cum spunea Părintele Porfirie să fim cu toţii mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, mădulare ale Bisericii într-o necurmată legătură a iubirii. Iubim cu adevărat atunci când începem asemenea lui Hristos să suferim pentru întreaga făptură, să suferim şi pentru vrăşmaşii noştri, să suferim pentru toţi semenii noştri aflaţi în nevoi, indiferent de distanţa ce ne desparte, indiferent de diferenţele dintre noi. Iubim necondiţionat când ne oferim ajutorul fără discriminare, fără să ne împiedicăm de culoarea pielii unui semen, de statutul lui, de naţionalitatea lui, de culoarea sa politică, de evoluţia sau involuţia lui spirituală ş.a.

Iubim necondiţionat când acoperim pe semenul nostru judecat pentru patimile sale cu haina iubirii şi iertării, cu haina toleranţei şi blândeţii, fiindcă iubirea necondiţionată pe toate le înţelege, fiindcă iubirea necondiţionată alungă tot întunericul şi pe toate le transformă în lumină, în bucurie, pace şi iertare, fiindcă iubirea necondiţionată ne ajută să nu osândim pe aproapele, ci ne ajută să empatizăm cu cel judecat pentru păcatele sale, fiindcă ne ajută să credem că şi noi am putea greşi la fel, sau chiar mai grav decât aproapele nostru dacă nu s-ar milostivi Bunul Dumnezeu să ne ajute să căpătăm biruinţă în războiul duhovnicesc.

Iubim necondiţionat când ajutăm pe cel căzut la pământ sub povara greutăţilor vieţii să se ridice şi îi întindem mâna solidarităţii, mâna prieteniei sincere şi adevărate, chiar dacă ştim că nu putem beneficia de niciun avantaj material sau social din partea acestuia. Iubim necondiţionat când suntem alături de semenii noştri nu numai în bucurii şi împliniri, ci şi în necazuri şi ispite. Iubim necondiţionat când împrumutăm pe aproapele nostru cu ceva, fără să mai aşteptăm să ni se restituie acel împrumut în bani sau în natură. Iubim cu adevărat când nu iubim doar cu inima, ci ne şi cinstim şi ne interesăm de ce i se întâmplă aproapelui nostru, fiindcă cinstirea şi interesul pentru celălalt sunt aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur manifestările dragostei şi totodată condiţiile ei, fiindcă ele se nasc din iubire, dar şi nasc iubire.

Îubim necondiţionat când ne iubim semenii cu toate slăbiciunile lor, iubim adevărat şi autentic când ne ajutăm semenii să scoată la lumină comorile din sufletul lor, când îi ajutăm să îşi înmulţească talanţii dăruiţi cu iubire de Bunul Dumnezeu, când îi ajutăm să ofere ce au mai bun în ei, când vedem diamantul dumnezeirii dinlăuntrul lor (chipul lui Dumnezeu din ei) când îi privim ca pe fraţii noştri cu Acelaşi Tată Ceresc, când nu dorim să îi schimbăm după dorinţele noastre şi nu le tăiem din aripile visurilor lor, ci îi ajutăm fără egoism şi invidie să-şi împlinească  visurilr frumoase şi folositoare.

Iubim necondiţionat când aducem zâmbete pe chipul şi în sufletul oamenilor din jurul nostru chiar dacă până când le-am zâmbit sincer şi frumos nu i-am văzut niciodată. Eşti pe stradă şi zâmbeşti unui om cu chip abătut şi trist şi deodată ţi se umple inima de bucurie când vezi că străinul acela trist ţi-a întors zâmbetul şi faţa i s-a înseninat, fiindcă a alungat tristeţea măcar pentru o clipă din inima sa. Iubim necondiţionat când dăruim cu generozitate zâmbete, îmbrăţişări şi încurajări aproapelui nostru, chiar dacă inima noastră, poate plânge, sfâşiată de dureri neîmpărtăşite, chiar dacă inima noastră e bolnavă de tristeţe, sau dor, sau deznadejde şi aşteaptă şi ea alinare şi mângâiere, dar nu cerem aceasta nimănui, pentru a nu împovăra pe cei din jurul nostru cu grijile noastre.

Iubim necondiţionat când suportăm orice răutate, orice nedreptate, orice defăimare pricinuită de aproapele nostru cu răbdare şi smerenie, cu blândeţe şi pace şi nu suntem tentaţi să răspundem cu aceeaşi monedă, ci încercăm să îndreptăm răul prin iubire şi blândeţe. Iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristos este aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur ,,statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea.’’ Şi Sfântul Ioan de Kronstad ne-a învăţat că pe aproapele nostru trebuie să îl iubim mai mult când greşeşte faţă de noi şi faţă de Dumnezeu, fiindcă atunci acesta e un om bolnav, un om în nenorocire sufletească, în pericol şi atunci trebuie să ,,te rogi pentru el şi să aplici la inima sa un plasture de vindecare – cuvântul mângâierii, al moralei, liniştirii, iertării, iubirii.’’

Iubim necondiţionat când ne smerim şi iertăm pe toţi cei ce ne-au întristat, pe toţi cei ce ne-au răspuns la bine cu rău, pe cei ce ne-au înşelat aşteptările, pe cei ce ne-au minţit şi au jucat un teatru ieftin cu noi, pe cei ce s-au jucat cu sentimentele noastre sincere şi frumoase. Iubim necondiţionat când mulţumim Bunului Dumnezeu că ne ajută să iertăm greşiţilor noştri, umplând cu pace şi iubire inima noastră, cu linişte, cu bunătate, când ne ajută să nu ne judecăm şi urâm aproapele, conştientizând că trebuie să Îl avem Model de iertare infinită pe Hristos,  conştientizând că trebuie să împlinim îndemnul din rugăciunea domnească: ,,Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor nostri’’. Dacă iubim cu iubirea lui Hristos, Acesta  ne ajută să ne învingem mândria şi orgoliile noastre, smerindu-ne şi binecuvântându-ne cu puterea de a ierta orice greşeală a semenilor noştri, oricât de mare ar fi fost ea şi oricâtă suferinţă şi durere ne-ar fi prinuit în suflet.

Concluzionând, iubim necondiţionat când avem drept model de iubire, iubirea lui Hristos şi a sfinţilor Săi, când suntem plini de iubire, blândeţe şi compătimire cum erau sfinţii, când împlinim porunca iubirii: ,,Să vă iubiţi unii pe alţii’’, când ascultăm şi împlinim sfatul Mântuitorului nostru drag care adaugă: ,,Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii.’’  Iubirea necondiţionată este înşuşirea adevăratului creştin şi-l arată drept vrednic urmaş şi mărturisitor al lui Hristos, este iubirea care este mai valoroasă chiar decât mucenicia, este iubirea care îl ajută pe cel ce se învredniceşte de ea să trăiască pe pământ ca şi cum ar trăi în cer, cu linişte şi fericire neumbrite, cu sufletul pur şi curat, cu sufletul lipsit de orice răutate, de orice egoism şi invidie, de orice mânie, mândrie şi rea dorinţă.

Să ne rugăm aşadar Bunului Dumnezeu să ne ajute ca prima cărămidă a sufletului nostru să fie cărămida iubirii, ca pe această temelie solidă să zidim celelalte cărămizi ale virtuţilor: credinţa nădejdea, bunătatea, blândeţea, adevărul, smerenia, curajul, ş.a, construindu-ne astfel o casă a sufletului trainică şi frumoasă care îl va avea mereu oaspete drag pe Mântuitorul Hristos, izvorul iubirii şi bunătăţii. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască iubirea, cheia cu care putem deschide Împărăţia lui veşnică, să ne rugăm să ne ajute să urmăm doar calea iubirii, cale care ne va ajuta să nu ne rătăcim sau să ne împotmolim pe drumul spre Acasă şi să moştenim viaţa veşnică. Amin!

Să iubim cu iubirea lui Hristos ca să avem sufletul ca o floare frumoasă cu parfum de bucurie!

Cu iubire Marcela Glavan