Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post negru

În această zi, creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și Înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusali­mului, în ziua de 14 septembrie 335. De asemenea, este ziua întoarcerii Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusa­lim.
Cea mai frumoasă metaforă pe care credincioșii i-o atribuie sfintei cruci este cea de „armă asupra diavolului”, cu ajutorul căreia se poate birui orice rău lumesc și se poate mântui fiecare om ce crede în Sfânta Treime.
Ziua Crucii mai este numită în popor și ziua șarpelui, pentru că așa cum Moise a ridicat toiagul preschimbat în șarpe, ferind astfel poporul lui Israel de șerpii care-i ucideau în deșert, în timpul rătăcirii lor, până au ajuns la pământul făgăduit de Dumnezeu, înălțarea Sfintei Cruci ocrotește sufletele credincioșilor. Tradiții: În ajunul sărbătorii, câmpurile de grâu trebuiau arate și semănate, pentru belșugul anului viitor. Cine vrea să-i meargă bine, respectă cu sfințenie sărbătoarea religioasă. În popor se spune că este strict interzis consumul fructelor și al legumelor ori al alimentelor care simbolizează sau conțin semnul crucii, pceum ar fi nucile, roșiile, merele, perele, chiar și peștele. Acum se pomenesc morții și se dau de pomană vase noi cu miere, apă şi colac cu lumânare. Nu se lucrează, pentru a nu atrage primejdiile.

Descopera in acest ghid spiritual cele mai interesante traditii si obiceiuri romanesti legate de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, celebrata astazi, 14 septembrie:
Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci este o zi extrem de importanta care era tinuta in cinste si rugaciune inca din secolul IV, de pe vremea Imparatilor Constantin si Elena. Ea se cinsteste, precum Sarbatoarea Taierii CApului Sfantului Ioan Botezatorul, prin post negru. Se spune ca cei care tin post negru in aceasta zi si se roaga din suflet lui Dumnezeu vor fi ascultati de divinitate in rugaciunile lor.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci: Traditii si obiceiuri de pe 14 Septembrie

Ziua de astazi este considerata a fi ziua crucii, simbol al credintei crestine si unul dintre cele mai pretioase odoare ale crestinismului. Este ziua cand sfintii imparati Constantin si Elena au redescoperit crucea pe care a fost rastingnit Mantuitorul Iisus. Se spune ca acestia au gasit mai multe cruci si nu stiau care este cea pe care a fost rastignit Iisus, insa un inger i-a sfatuit sa atinga cu ele trupul unei femei moarte. Atunci cand a fost atinsa cu sfanta cruce a lui Iisus, femeia a inviat din morti. Ulterior, crucea a fost inaltata de catre episcopul Ierusalimului astfel incat sa poate fi privita de toti.
In popor, sarbatoarea mai este cunoscuta si sub denumirea de Ziua Sarpelui, existand credinta ca in aceasta zi serpii incep sa se retraga sub pamant pentru a hiberna. Superstitia spune ca inainte de a face acest lucru serpii se aduna gramada si se incolacesc, creand din gusele lor o “piatra nestemata”, considera a fi leacul tuturor bolilor de pe pamant.
In traditia populara, serpii sunt perceputi ca entitati benefice si de aceea nu este ingaduit nimanui a-i ucide in aceasta zi ori va atrage asupra lui mania lui Dumnezeu.
Totodata, conform traditiei populare, gospodarii trebuie sa evite sa taie lemne daca doresc sa tina serpii departe de casele si gospodariile lor.
Pomii care nu mai rodesc beneficiaza de un ritual special in aceasta zi: se obisnuieste ca gospodarii sa atarne de crengile lor cruci de busuioc sfintit si curpeni sperand astfel ca pomii respectivi sa fie binecuvantati cu rod.
Conform traditiei populare, anumite plante sfintite astazi sunt inzestrate cu puteri vindecatoare. In biserica, se sfintesc frunze si flori de maghiran, cimbru, menta, busuioc, amplasate in mod simbolic in jurul crucii si puse ulterior de credinciosi la icoane. In caz de nevoie, boala sau pericol, florile se ard pentru ca fumul lor sa ajunga la Dumnezeu si astfel sa-i protejeze pe cei care se roaga.
Imagini pentru inaltarea sfintei cruci foto
Exista si o superstitie legata de monede. Se spune ca daca pastrezi astazi in portofel monede sfintite, alaturi de o cruciulita, vei avea parte de belsug si spor in ceea ce faci.
Busuiocul, cu precadere, este preferatul credinciosilor, existand credinta ca busuiocul sfintit in aceasta zi este eficient impotriva durerilor de orice fel, dar mai ales impotriva migrenelor.
Se spune ca astazi este ziua in care florile vorbesc unele cu altele si se plang unele altora ca le-a venit sorocul sa se usuce. Totodata, batranii considerau ca florile care infloreau dupa ziua Inaltarii Sfintei Cruci sunt flori ale mortilor.
Conform traditiei, este bine sa iti amintesti in ce zi a saptamanii a picat Ziua Inaltarii Sfintei Cruci caci de indata ce iti vei aminti vei capata putere si nu vei mai simti spaima.
Cu iubire Marcela Glavan 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Lectia nr 3. Noua Terapia Magica. Bautura Magica. Cum Prepari acasa Apa Alcalina pentru B.M

CUM SA PREPARI ACASA APA PENTRU BAUTURA MAGICA, CARE TE TRATEAZA DE MULTE AFECTIUNI!    Apa alcalina o poti prepara chiar la ...